Home » D:News » Imagine misterioasă la marginea inelelor lui Saturn: suntem oare martorii unei „naşteri” planetare?

Imagine misterioasă la marginea inelelor lui Saturn: suntem oare martorii unei „naşteri” planetare?

Imagine misterioasă la marginea inelelor lui Saturn: suntem oare martorii unei „naşteri” planetare?
Publicat: 16.04.2014
Sonda Cassini, care orbitează în jururl planetei Saturn, a suprins o imagine neobişnuită: o „pată” strălucitoare, cu o luminozitate cu 20% mai mare decât a materiei din jur. Cea mai tentantă intepretare este aceea că e vorba despre o distorsionare gravitaţională cauzată de o mică Lună; aşadar, planeta ar fi pe cale „să dea naştere” unui nou satelit natural.

Oamenii de ştiinţă de la Queen Mary University din Londra afirmă că nu au mai văzut niciodată aşa ceva şi că ar putea fi martorii unei „naşteri”: obiectul nou-format este pe cale de a părăsi sistemul de inele din jurul planetei, devenind un satelit natural propriu-zis.

Formaţiunea observată are cca. 1200 km lungime şi 10 km lăţime, dar, dacă se va confirma că e vorba despre o nouă „lună”, aceasta ar avea probabil doar aproximativ 800 metri în diametru. Descoperirea a fost anunţată în jurnalul Icarus.

Lunile lui Saturin sunt corpuri cereşti îngheţate şi se crede că multe dintre ele s-ar fi format prin aglomerarea de materie solidă provenită din sistemul de inele al planetei.

Deşi ipoteza că noul obiect reprezintă un mic satelit natural în formare este cea mai tentantă, există şi alte posibile explicaţii; de exemplu, nu este exclus să fie vorba despre o mică lună mai veche, neobservată până acum şi care este în proces de dezintegrare. 

Astronomii speră totuşi să fie vorba despre formarea unei noi „luni” în Sistemul Solar şi chiar i-au dat „candidatei” un nume: Peggy.

În general, lunile lui Saturn au dimensiuni cu atât mai mari, cu cât orbitele lor se găsesc mai departe de planetă; în cursul evoluţiei lui Saturn, lunile au migrat probabil, colectând material pe măsură ce se îndepărtau de planetă.

De aceea, inelele lui Saturn conţin foarte puţin material de tipul celui necesar formării „lunilor”, ceea ce ar putea însemna că Peggy ar fi una dintre ultimele luni cărora le va da naştere planeta. 

În 2016, Cassini va orbita mai aproape de marginea inelelor, iar oamenii de ştiinţă speră să obţină atunci date mai detaliate despre micul satelit aflat „în creştere”. 

Sursa: Discovery News

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase